1. O femeie dintre nevestele fiilor proorocilor a strigat lui Elisei: „Robul tău, bărbatul meu, a murit, şi ştii că robul tău se temea de Domnul; şi cel ce l-a împrumutat a venit să ia cei doi copii ai mei şi să-i facă robi.”
2. Elisei i-a zis: „Ce pot să fac pentru tine? Spune-mi ce ai acasă?” Ea a răspuns: „Roaba ta n-are acasă decît un vas cu untdelemn.
3. Şi el a zis: „Du-te de cere vase de afară dela toţi vecinii tăi, vase goale, şi nu cere puţine.
4. Cînd te vei întoarce, închide uşa după tine şi după copiii tăi; toarnă din untdelemn în toate aceste vase, şi pune deoparte pe cele pline.”
5. Atunci ea a plecat dela el. A închis uşa după ea şi după copiii ei; ei îi apropiau vasele, şi ea turna din untdelemn în ele.
6. Cînd s-au umplut vasele, ea a zis fiului său: „Mai dă-mi un vas.” Dar el i-a răspuns: „Nu mai este niciun vas.” Şi n-a mai curs untdelemn.
7. Ea s-a dus de a spus omului lui Dumnezeu lucrul acesta. Şi el a zis: „Du-te de vinde untdelemnul, şi plăteşte-ţi datoria; iar cu ce va rămînea, vei trăi tu şi fiii tăi.”
8. Intr-o zi Elisei trecea prin Sunem. Acolo era o femeie bogată. Ea a stăruit de el să primească să mănînce la ea. Şi ori de cîte ori trecea, se ducea să mănînce la ea.
9. Ea a zis bărbatului ei: „Iată, ştiu că omul acesta care trece totdeauna pela noi, este un om sfînt al lui Dumnezeu.
10. Să facem o mică odaie sus cu ziduri, şi să punem în ea un pat pentru el, o masă, un scaun şi un sfeşnic, ca să stea acolo cînd va veni la noi.
11. Elisei, întorcîndu-se la Sunem, s-a dus în odaia de sus şi s-a culcat acolo.
12. El a zis slujitorului său Ghehazi: „Cheamă pe Sunamita aceasta!” Ghehazi a chemat-o, şi ea a venit înaintea lui.
13. Şi Elisei a zis lui Ghehazi: „Spune-i: ,Iată, pentru noi tu ţi-ai făcut toată turburarea aceasta, noi ce putem face pentru tine? Trebuie să vorbim pentru tine împăratului sau căpeteniei oştirii?” Ea a răspuns: „Eu locuiesc liniştită în mijlocul poporului meu.”
14. Şi el a zis: „Ce să fac pentru ea?” Ghehazi a răspuns: „Ea n-are fiu, şi bărbatul ei este bătrîn.”
15. Şi el a zis: „Cheamă-o!” Ghehazi a chemat-o, şi ea a venit la uşă.
16. Elisei i-a zis: „La anul pe vremea aceasta, vei ţinea în braţe un fiu.” Şi ea a zis: „Nu! domnul meu, omule al lui Dumnezeu, nu amăgi pe roaba ta!
17. Femeia a rămas însărcinată, şi a născut un fiu chiar pe vremea aceea, în anul următor, cum îi spusese Elisei.
18. Copilul s-a făcut mare. Şi într-o zi cînd se dusese pela tatăl său la secerători,
19. a zis tatălui său: „Capul meu! Capul meu!” Tatăl a zis slujitorului său: „Du-l la mamă-sa!”
20. Slujitorul l-a luat şi l-a dus la mamă-sa. Şi copilul a stat pe genunchii mamei sale pînă la amează, şi apoi a murit.
21. Ea s-a suit, l-a culcat pe patul omului lui Dumnezeu, a închis uşa după ea, şi a ieşit.
22. A chemat pe bărbatul ei, şi a zis: „Trimite-mi, te rog, un slujitor şi o măgăriţă; vreau să mă duc în grabă la omul lui Dumnezeu, şi apoi mă voi întoarce.”
23. Şi el a zis: „Pentruce vrei să te duci astăzi la el? Doar nu este nici lună nouă, nici Sabat.” Ea a răspuns: „Fii pe pace!”
24. Apoi a pus şaua pe măgăriţă, şi a zis slujitorului său: „Mînă, şi pleacă, să nu opreşti pe drum decît cînd ţi-oi spune.”
25. Ea a plecat deci şi s-a dus la omul lui Dumnezeu pe muntele Carmel. Omul lui Dumnezeu a văzut-o de departe şi a zis slujitorului său Ghehazi: „Iată pe Sunamita aceea!
26. Acum, aleargă dar înaintea ei, şi spune-i: ,Eşti bine? Bărbatul tău şi copilul sînt bine?` Ea a răspuns: „Bine.”
27. Şi cum a ajuns la omul lui Dumnezeu pe munte, i-a îmbrăţişat picioarele. Ghehazi s-a apropiat s-o dea înapoi. Dar omul lui Dumnezeu a zis: „Lasă-o, căci este tare amărîtă, şi Domnul mi-a ascuns lucrul acesta, şi nu mi l-a făcut cunoscut.”
28. Atunci ea a zis: „Am cerut eu oare domnului meu un fiu? N-am zis eu: „Nu mă amăgi?”
29. Şi Elisei a zis lui Ghehazi: „Încinge-ţi mijlocul, ia toiagul meu în mînă, şi pleacă. Dacă vei întîlni pe cineva, să nu-l întrebi de sănătate; şi dacă te va întreba cineva de sănătate, să nu-i răspunzi. Să pui toiagul meu pe faţa copilului.”
30. Mama copilului a zis: „Viu este Domnul şi viu este sufletul tău că nu te voi părăsi.” Şi el s-a sculat şi a mers după ea.
31. Ghehazi le-o luase înainte, şi pusese toiagul pe faţa copilului; dar n-a dat nici glas, nici semn de simţire. S-a întors înaintea lui Elisei, i-a spus lucrul acesta, şi a zis: „Copilul nu s-a trezit”.
32. Cînd a ajuns Elisei în casă, iată că murise copilul, culcat în patul lui.
33. Elisei a intrat şi a închis uşa după ei amîndoi, şi s-a rugat Domnului.
34. S-a suit, şi s-a culcat pe copil; şi-a pus gura pe gura lui, ochii lui pe ochii lui, mînile lui pe mînile lui, şi s-a întins peste el. Şi trupul copilului s-a încălzit.
35. Elisei a plecat, a mers încoace şi încolo prin casă, apoi s-a suit iarăş şi s-a întins peste copil. Şi copilul a strănutat de şapte ori, şi a deschis ochii.
36. Elisei a chemat pe Ghehazi, şi a zis: „Cheamă pe Sunamita.” Ghehazi a chemat-o, şi ea a venit la Elisei, care a zis: „Ia-ţi fiul!”
37. Ea s-a dus şi s-a aruncat la picioarele lui, şi s-a închinat pînă la pamînt. Şi şi-a luat fiul, şi a ieşit afară.
38. Elisei s-a întors la Ghilgal, şi în ţară bîntuia o foamete. Pe cînd fiii proorocilor şedeau înaintea lui, a zis slujitorului său: „Pune oala cea mare, şi fierbe o ciorbă pentru fiii proorocilor!”
39. Unul din ei a ieşit pe cîmp să culeagă verdeţuri; a găsit viţă sălbatică şi a cules din ea curcubeţe sălbatice, pînă şi-a umplut haina. Cînd s-a întors, le-a tăiat în bucăţi în oala cu ciorbă, căci nu le cunoştea.
40. Au dat oamenilor acelora să mănînce. Dar, cum au mîncat din ciorba aceea, au strigat: „Omule al lui Dumnezeu, moartea este în oală!” Şi n-au putut să mănînce.
41. Elisei a zis: „Luaţi făină.” A aruncat făină în oală, şi a zis: „Dă oamenilor acestora să mănînce.” Şi nu mai era nimic vătămător în oală.
42. A venit un om din Baal-Şalişa. A adus pîne din cele dintîi roade omului lui Dumnezeu, şi anume douăzeci de pîni de orz, şi spice noi în sac. Elisei a zis: „Dă oamenilor acestora să mănînce.”
43. Slujitorul său a răspuns: „Cum pot să dau din ele la o sută de inşi?” Dar Elisei a zis: „Dă oamenilor să mănînce; căci aşa vorbeşte Domnul: ,Vor mînca, şi va mai rămînea.”
44. Atunci le-a pus pînile înainte; şi au mîncat şi le-a mai şi rămas, după cuvîntul Domnului.