1. O femeie dintre nevestele fiilor prorocilor a strigat lui Elisei: Robul tău, bărbatul meu, a murit, şi ştii că robul tău se temea de Domnul; şi cel ce l-a împrumutat a venit să ia cei doi copii ai mei şi să-i facă robi.
2. Elisei i-a zis: Ce pot să fac pentru tine? Spune-mi ce ai acasă? Ea a răspuns: Roaba ta n-are acasă decât un vas cu untdelemn.
3. Şi el a zis: Du-te de cere vase de afară de la toţi vecinii tăi, vase goale, şi nu cere puţine.
4. Când te vei întoarce, închide uşa după tine şi după copiii tăi; toarnă din untdelemn în toate aceste vase, şi pune deoparte pe cele pline.
5. Atunci ea a plecat de la el. A închis uşa după ea şi după copiii ei; ei îi apropiau vasele, şi ea turna din untdelemn în ele.
6. Când s-au umplut vasele, ea a zis fiului său: Mai dă-mi un vas. Dar el i-a răspuns: Nu mai este nici un vas. Şi n-a mai curs untdelemn.
7. Ea s-a dus de a spus omului lui Dumnezeu lucrul acesta. Şi el a zis: Du-te de vinde untdelemnul, şi plăteşte-ţi datoria; iar cu ce va rămâne, vei trăi tu şi fiii tăi.
8. Într-o zi Elisei trecea prin Sunem. Acolo era o femeie bogată. Ea a stăruit de el să primească să mănânce la ea. Şi ori de câte ori trecea, se ducea să mănânce la ea.
9. Ea a zis bărbatului ei: Iată, ştiu că omul acesta care trece totdeauna pe la noi, este un om sfânt al lui Dumnezeu.
10. Să facem o mică odaie sus cu ziduri, şi să punem în ea un pat pentru el, o masă, un scaun şi un sfeşnic, ca să stea acolo când va veni la noi.
11. Elisei, întorcându-se la Sunem, s-a dus în odaia de sus şi s-a culcat acolo.
12. El a zis slujitorului său Ghehazi: Cheamă pe Sunamita aceasta! Ghehazi a chemat-o, şi ea a venit înaintea lui.
13. Şi Elisei a zis lui Ghehazi: Spune-i: Iată, pentru noi tu ţi-ai făcut toată tulburarea aceasta, noi ce putem face pentru tine? Trebuie să vorbim pentru tine împăratului sau căpeteniei oştirii? Ea a răspuns: Eu locuiesc liniştită în mijlocul poporului meu.
14. Şi el a zis: Ce să fac pentru ea? Ghehazi a răspuns: Ea n-are fiu, şi bărbatul ei este bătrân.
15. Şi el a zis: Cheam-o! Ghehazi a chemat-o, şi ea a venit la uşă.
16. Elisei i-a zis: La anul pe vremea aceasta, vei ţine în braţe un fiu. Şi ea a zis: Nu! domnul meu, omule al lui Dumnezeu, nu amăgi pe roaba ta!
17. Femeia a rămas însărcinată, şi a născut un fiu chiar pe vremea aceea, în anul următor, cum îi spusese Elisei.
18. Copilul s-a făcut mare. Şi într-o zi când se dusese pe la tatăl său la secerători,
19. a zis tatălui său: Capul meu! Capul meu! Tatăl a zis slujitorului său: Du-l la mama sa!
20. Slujitorul l-a luat şi l-a dus la mama sa. Şi copilul a stat pe genunchii mamei sale până la amiază, şi apoi a murit.
21. Ea s-a suit, l-a culcat pe patul omului lui Dumnezeu, a închis uşa după ea, şi a ieşit.
22. A chemat pe bărbatul ei, şi a zis: Trimite-mi, te rog, un slujitor şi o măgăriţă; vreau să mă duc în grabă la omul lui Dumnezeu, şi apoi mă voi întoarce.
23. Şi el a zis: Pentru ce vrei să te duci astăzi la el? Doar nu este nici lună nouă, nici Sabat. Ea a răspuns: Fii pe pace!
24. Apoi a pus şaua pe măgăriţă, şi a zis slujitorului său: Mână, şi pleacă, să nu opreşti pe drum decât când ţi-oi spune.
25. Ea a plecat deci şi s-a dus la omul lui Dumnezeu pe muntele Carmel. Omul lui Dumnezeu a văzut-o de departe şi a zis slujitorului său Ghehazi: Iată pe Sunamita aceea!
26. Acum, aleargă dar înaintea ei, şi spune-i: Eşti bine? Bărbatul tău şi copilul sunt bine? Ea a răspuns: Bine.
27. Şi cum a ajuns la omul lui Dumnezeu pe munte, i-a îmbrăţişat picioarele. Ghehazi s-a apropiat s-o dea înapoi. Dar omul lui Dumnezeu a zis: Las-o, căci este tare amărâtă, şi Domnul mi-a ascuns lucrul acesta, şi nu mi l-a făcut cunoscut.
28. Atunci ea a zis: Am cerut eu oare domnului meu un fiu? N-am zis eu: Nu mă amăgi?
29. Şi Elisei a zis lui Ghehazi: Încinge-ţi mijlocul, ia toiagul meu în mână, şi pleacă. Dacă vei întâlni pe cineva, să nu-l întrebi de sănătate; şi dacă te va întreba cineva de sănătate, să nu-i răspunzi. Să pui toiagul meu pe faţa copilului.
30. Mama copilului a zis: Viu este Domnul şi viu este sufletul tău că nu te voi părăsi. Şi el s-a sculat şi a mers după ea.
31. Ghehazi le-o luase înainte, şi pusese toiagul pe faţa copilului; dar n-a dat nici glas, nici semn de simţire. S-a întors înaintea lui Elisei, i-a spus lucrul acesta, şi a zis: Copilul nu s-a trezit.
32. Când a ajuns Elisei în casă, iată că murise copilul, culcat în patul lui.
33. Elisei a intrat şi a închis uşa după ei amândoi, şi s-a rugat Domnului.
34. S-a suit, şi s-a culcat pe copil; şi-a pus gura pe gura lui, ochii lui pe ochii lui, mâinile lui pe mâinile lui, şi s-a întins peste el. Şi trupul copilului s-a încălzit.
35. Elisei a plecat, a mers încoace şi încolo prin casă, apoi s-a suit iarăşi şi s-a întins peste copil. Şi copilul a strănutat de şapte ori, şi a deschis ochii.
36. Elisei a chemat pe Ghehazi, şi a zis: Cheamă pe Sunamita. Ghehazi a chemat-o, şi ea a venit la Elisei, care a zis: Ia-ţi fiul!
37. Ea s-a dus şi s-a aruncat la picioarele lui, şi s-a închinat până la pământ. Şi şi-a luat fiul, şi a ieşit afară.
38. Elisei s-a întors la Ghilgal, şi în ţară bântuia o foamete. Pe când fiii prorocilor şedeau înaintea lui, a zis slujitorului său: Pune oala cea mare, şi fierbe o ciorbă pentru fiii prorocilor!
39. Unul din ei a ieşit pe câmp să culeagă verdeţuri; a găsit viţă sălbatică şi a cules din ea curcubeţe sălbatice, până şi-a umplut haina. Când s-a întors, le-a tăiat în bucăţi în oala cu ciorbă, căci nu le cunoştea.
40. Au dat oamenilor acelora să mănânce. Dar, cum au mâncat din ciorba aceea, au strigat: Omule al lui Dumnezeu, moartea este în oală! Şi n-au putut să mănânce.
41. Elisei a zis: Luaţi făină. A aruncat făină în oală, şi a zis: Dă oamenilor acestora să mănânce. Şi nu mai era nimic vătămător în oală.
42. A venit un om din Baal-Şalişa. A adus pâine din cele dintâi roade omului lui Dumnezeu, şi anume douăzeci de pâini de orz, şi spice noi în sac. Elisei a zis: Dă oamenilor acestora să mănânce.
43. Slujitorul său a răspuns: Cum pot să dau din ele la o sută de inşi? Dar Elisei a zis: Dă oamenilor să mănânce; căci aşa vorbeşte Domnul: Vor mânca, şi va mai rămâne.
44. Atunci le-a pus pâinile înainte; şi au mâncat şi le-a mai şi rămas, după cuvântul Domnului.
| 
