1. Dumnezeu Şi-a adus aminte de Noe, de toate vieţuitoarele şi de toate vitele care erau cu el în corabie; şi Dumnezeu a făcut să sufle un vânt pe pământ, şi apele s-au potolit.
2. Izvoarele Adâncului şi stăvilarele cerurilor au fost închise, şi ploaia din cer a fost oprită.
3. Apele au scăzut de pe faţa pământului, scurgându-se şi împuţinându-se, şi, după o sută cincizeci de zile, apele s-au micşorat.
4. În luna a şaptea, în ziua a şaptesprezecea a lunii, corabia s-a oprit pe munţii Ararat.
5. Apele au mers scăzând până în luna a zecea. În luna a zecea, în ziua întâi a lunii, s-au văzut vârfurile munţilor.
6. După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra corabiei pe care o făcuse.
7. A dat drumul unui corb, care a ieşit, ducându-se şi întorcându-se, până când au secat apele de pe pământ.
8. A dat drumul şi unui porumbel, ca să vadă dacă scăzuseră apele de pe faţa pământului.
9. Dar porumbelul n-a găsit nici un loc ca să-şi pună piciorul, şi s-a întors la el în corabie, căci erau ape pe toată faţa pământului. Noe a întins mâna, l-a luat, şi l-a băgat la el în corabie.
10. A mai aşteptat alte şapte zile, şi iarăşi a dat drumul porumbelului din corabie.
11. Porumbelul s-a întors la el spre seară; şi iată că în ciocul lui era o frunză de măslin ruptă de curând. Noe a cunoscut astfel că apele scăzuseră pe pământ.
12. A mai aşteptat alte şapte zile; şi a dat drumul porumbelului. Dar porumbelul nu s-a mai întors la el.
13. În anul şase sute unu, în luna întâi, în ziua întâi a lunii, apele secaseră pe pământ. Noe a ridicat învelitoarea corabiei: s-a uitat, şi iată că faţa pământului se uscase.
14. În luna a doua, în a douăzeci şi şaptea zi a lunii, pământul era uscat de tot.
15. Atunci Dumnezeu a vorbit lui Noe, şi i-a zis:
16. Ieşi din corabie, tu şi nevasta ta, fiii tăi şi nevestele fiilor tăi cu tine!
17. Scoate afară împreună cu tine toate vieţuitoarele de tot felul care sunt cu tine, atât păsările cât şi vitele şi toate târâtoarele care se târăsc pe pământ: să mişune pe pământ, să crească şi să se înmulţească pe pământ.
18. Şi Noe a ieşit afară cu fiii săi, cu nevasta sa şi cu nevestele fiilor săi.
19. Toate dobitoacele, toate târâtoarele, toate păsările, tot ce se mişcă pe pământ, după soiurile lor, au ieşit din corabie.
20. Noe a zidit un altar Domnului; a luat din toate dobitoacele curate şi din toate păsările curate, şi a adus arderi de tot pe altar.
21. Domnul a mirosit un miros plăcut; şi Domnul a zis în inima Lui: Nu voi mai blestema pământul, din pricina omului, pentru că întocmirile gândurilor din inima omului sunt rele din tinereţea lui; şi nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am făcut.
22. Cât va fi pământul, nu va înceta semănatul şi seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea!
| 
