Isaia, Chapter 47

1. Pogoară-te şi şezi în ţărână, fecioară, fiica Babilonului; şezi pe pământ, fără scaun de domnie, fiica Haldeilor; căci nu te vor mai numi subţirică şi plăcută.    2. Ia pietrele de moară, şi macină făină; scoate-ţi marama, ridică-ţi poala rochiei, descoperă-ţi picioarele, treci râurile!    3. Goliciunea ţi se va descoperi, şi ţi se va vedea ruşinea. Îmi voi răzbuna, şi nu voi cruţa pe nimeni.    4. Răscumpărătorul nostru se cheamă Domnul oştirilor, Sfântul lui Israel.    5. Şezi într-un colţ, şi taci, fata Haldeilor! căci nu te vor mai numi împărăteasa împărăţiilor.    6. Mă mâniasem pe poporul Meu, Îmi pângărisem moştenirea, şi-i dădusem în mâinile tale: dar tu n-ai avut milă de ei, ci ţi-ai apăsat greu jugul asupra bătrânului.    7. Tu ziceai: În veci voi fi împărăteasă! şi nu te-ai gândit, nici n-ai visat că lucrul acesta are să se sfârşească.    8. Ascultă însă acum, tu cea dedată plăcerilor, care stai fără grijă şi zici în inima ta: Eu, şi numai eu, nu voi fi niciodată văduvă, şi nu voi fi niciodată lipsită de copii!    9. Şi totuşi aceste două lucruri ţi se vor întâmpla deodată, în aceeaşi zi: şi pierderea copiilor şi văduvia; vor cădea asupra ta cu putere mare, în ciuda tuturor vrăjitoriilor tale şi multelor tale descântece.    10. Căci te încredeai în răutatea ta şi ziceai: Nimeni nu mă vede! Înţelepciunea şi ştiinţa ta te-au amăgit, de ziceai în inima ta: Eu şi numai eu.    11. De aceea nenorocirea va veni peste tine, fără să-i vezi zorile; urgia va cădea peste tine, fără s-o poţi împăca; şi deodată va veni peste tine prăpădul, pe neaşteptate.    12. Vino dar cu descântecele tale şi cu mulţimea vrăjitoriilor tale, cărora ţi-ai închinat munca din tinereţe; poate că vei putea să tragi vreun folos din ele, poate că vei izbuti.    13. Te-ai obosit tot întrebând: să se scoale dar şi să te scape cei ce împart cerul, care pândesc stelele, care vestesc, după lunile noi, ce are să ţi se întâmple!    14. Iată-i, au ajuns ca miriştea, pe care o arde focul, şi nu-şi vor scăpa viaţa din flăcări: căci nu va fi ca un cărbune, la care se încălzeşte cineva, nici un foc, la care stă.    15. Aşa va fi soarta acelora pe care te oboseai să-i întrebi. Şi cei cu care ai făcut negoţ din tinereţea ta se vor risipi fiecare într-o parte: şi nu va fi nimeni care să-ţi vină în ajutor.