1. De ce, pentru Cel Atotputernic, vremurile răsplătirilor sunt ascunse şi cei ce-L cunosc n-au văzut zilele Sale de judecător?
2. Viclenii mută hotarele ţarinilor, fură turma de oi cu cioban cu tot.
3. Duc la ei acasă asinul copiilor orfani şi iau zălog boul văduvei.
4. Dau la o parte de pe cale pe cei săraci din ţară, iar pe toţi nenorociţii din ţară îi silesc să se ascundă.
5. Aceştia la fel cu asinii sălbatici din pustie ies pe furiş să-şi caute de mâncare şi, după ce lucrează până seara, tot n-au pâine pentru copii.
6. Ei seceră noaptea pe câmp, ei culeg via nelegiuitului;
7. Petrec noaptea goi, fiindcă n-au cu ce să se învelească, pentru că n-au veşmânt să se apere de frig.
8. Ploaia repede din munţi îi udă până la piele şi în loc de adăpost strâng în braţe stâncile.
9. Cei dintâi smulg pe orfan de la ţâţă şi iau zălog haina săracului.
10. Şi săracii umblă goi, fără îmbrăcăminte şi, istoviţi de foame, duc în spinare snopii.
11. La teascul bogatului, ei storc untdelemnul, ei calcă jghiaburile cu struguri şi tânjesc de sete.
12. În cetate, muribunzii se vaită şi sufletul celor răniţi cere ajutor; dar Dumnezeu n-aude rugăciunea lor!
13. Mai sunt răzvrătiţi împotriva zilei, care nu cunosc cărările ei şi nu rămân în potecile ei.
14. Ucigaşul se scoală dis-de-dimineaţă, ucide pe cel sărac şi nevoiaş şi jefuieşte.
15. Ochii celui desfrânat pândesc amurgul zilei şi el îşi zice: Nu mă vede nici ţipenie de om, şi îşi pune o mahramă pe faţă.
16. Tâlharul, acoperit de întuneric, sparge casele şi intră în ele, căci el le-a pus semn de cu ziuă,
17. Iar când vine dimineaţa, parcă ar fi pentru ei umbra morţii. Când zorii strălucesc, toate spaimele morţii dau peste ei.
18. Nelegiuitul pluteşte uşor ca pe faţa apelor, dar pe pământ partea lui este plină de blestem şi fericirea nu va călca niciodată via lui.
19. Precum seceta şi arşiţa sorb apele zăpezilor topite, tot astfel soarbe locuinţa morţilor pe păcătoşi.
20. Pântecele mamei lor l-au uitat, viermii se desfătează din el, nimeni nu-l mai ţine minte şi astfel nelegiuirea lor s-a frânt ca un copac.
21. Ei chinuiau pe femeia stearpă şi fără de copii, ei s-au purtat aprig cu femeia văduvă.
22. Dar Cel ce, prin puterea Lui, struneşte pe cei puternici, se ridică răzbunător şi toii aceştia nu se mai ţin stăpâni pe viaţa lor.
23. El îi lasă să se sprijine cu bună încredinţare, dar ochii Lui erau asupra căilor lor.
24. Se ridicaseră, dar acum nu mai sunt, s-au aşternut ca nalba, când o coseşti şi ca spicul ierbii s-au veştejit.
25. Dacă ziceţi că nu este aşa, cine îmi va dovedi că am minţit şi cine va spulbera cuvântul meu?
| 
