1. După aceea, Iov a deschis gura sa şi a blestemat ziua în care s-a născut.
2. Şi Iov a vorbit şi a zis:
3. ,,Piară ziua în care m-am născut şi noaptea care a zis: un prunc de parte bărbătească s-a zămislit!
4. Ziua aceea să se Facă întuneric şi Domnului din cer să nu-I pese de ea şi lumina să n-o mai lumineze.
5. Bezna şi umbra morţii s-o cotropească, norii s-o învăluiască şi toate negurile s-o înspăimânte!
6. Întunericul să cuprindă noaptea aceea şi să nu mai fie pusă în zilele anului şi în socoteala lunilor să nu mai intre!
7. Pustie să rămână noaptea aceea şi nici o bucurie să nu pătrundă în ea!
8. Blestemată să fie de către cei ce blesteamă zilele, de către cei ce ştiu să descânte Leviatanul.
9. Să se întunece stelele revărsatului zorilor ei; să aştepte lumina şi nimic să nu vină şi să nu mai vadă genele aurorei,
10. Pentru că n-a închis pântecele care m-a zămislit şi n-a ascuns durerea dinaintea ochilor mei.
11. De ce n-am murit când eram în sânul mamei mele? Şi nu mi-am dat duhul, ieşind din pântecele ei?
12. De ce m-au primit cei doi genunchi şi de ce cei doi sâni mi-au dat să sug?
13. Căci acum aş sta culcat şi liniştit, aş dormi şi m-aş odihni,
14. Cu împăraţii şi cu dregătorii pământului, care şi-au zidit morminte în singurătate,
15. Sau cu domnitorii care umplu de aur şi de argint casele lor.
16. Sau de ce n-am fost o stârpitură aruncată şi ascunsă, ca acei prunci care n-au apucat să vadă lumina?
17. Acolo cei nelegiuiţi se astâmpără şi cei împovăraţi se odihnesc.
18. Acolo cei ce poartă lanţuri ajung la liman de pace şi nu mai aud glasul paznicului.
19. Mic şi mare acolo sunt tot una şi robul a scăpat de stăpânul său.
20. Pentru ce dă Dumnezeu lumina vieţii celui nenorocit şi zile celor cu sufletul amărât;
21. Celor ce aşteaptă moartea, şi ea nu vine, şi care scormonesc după ea mai mult ca după o comoară;
22. Celor ce se bucură cu bucurie mare şi sunt plini de fericire, fiindcă au găsit un mormânt;
23. Celui care nu ştie încotro să meargă şi pe care îl îngrădeşte Dumnezeu de jur-împrejur?
24. Gemetele mele sunt pâinea mea şi vaietele mele curg ca apa.
25. De ceea ce mă tem, aceea mi se întâmplă şi de ceea ce mi-e frică tocmai de aceea am parte.
26. N-am nici tihnă, nici odihnă, nu-mi găsesc nici o pace şi zbuciumul mă stăpâneşte.
| 
