1. Toţi vameşii şi păcătoşii se apropiau de el ca să-l asculte.
2. Fariseii şi cărturarii însă murmurau spunând: Acesta îi primeşte pe păcătoşi şi mănâncă cu ei.
3. Atunci le-a spus această parabolă:
4. Cine dintre voi, având o sută de oi şi pierzând una dintre ele, nu le lasă pe cele nouăzeci şi nouă în pustiu şi umblă după cea pierdută până când o găseşte?
5. Iar când o găseşte, o pune pe umerii săi bucurându-se
6. şi, venind acasă, îi cheamă pe prieteni şi pe vecini spunându-le: Bucuraţi-vă împreună cu mine pentru că mi-am găsit oaia pierdută!
7. Vă spun că tot aşa, va fi mai mare bucurie în cer pentru un păcătos care se converteşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi care nu au nevoie de convertire.
8. Sau care femeie, având zece drahme, dacă pierde una dintre ele, nu aprinde lumina şi mătură casa şi caută cu grijă până o găseşte?
9. Iar când o găseşte, îşi cheamă prietenele şi vecinele spunându-le: Bucuraţi-vă împreună cu mine pentru că am găsit drahma pe care o pierdusem!
10. Tot aşa, vă spun, va fi mai mare bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se converteşte.
11. Apoi le-a spus: Un om avea doi fii.
12. Cel mai tânăr dintre ei i-a spus tatălui: Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine. Iar el le-a împărţit averea.
13. Şi, nu după multe zile, fiul cel mai tânăr şi-a adunat toate şi a plecat de acasă într-o ţară îndepărtată. Acolo şi-a risipit averea într-o viaţă de desfrâu.
14. După ce a cheltuit toate, a venit o mare foamete în ţara aceea, iar el a început să ducă lipsă.
15. Atunci s-a dus şi s-a aciuat la unul dintre cetăţenii acelei ţări care l-a trimis la câmp să păzească porcii.
16. Şi ar fi dorit să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nimeni nu-i dădea.
17. Atunci, venindu-şi în fire, a spus: Câţi zilieri ai tatălui meu au pâine din belşug, iar eu mor aici de foame!
18. Mă voi ridica, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta;
19. nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău. Ia-mă ca pe un zilier al tău.
20. Într-adevăr, s-a ridicat şi a mers la tatăl său. Pe când era încă departe, tatăl l-a văzut, i s-a făcut milă şi, alergând, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat.
21. Atunci, fiul i-a spus: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău.
22. Însă tatăl a spus către servitorii săi: Aduceţi repede haina cea dintâi şi îmbrăcaţi-l! Daţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare.
23. Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l: să mâncăm şi să ne bucurăm,
24. căci acest fiu al meu era mort şi a revenit la viaţă, era pierdut şi a fost găsit. Şi au început să sărbătorească.
25. Însă fiul lui mai mare era la câmp. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri.
26. Atunci a chemat pe unul dintre servitori şi l-a întrebat ce este aceasta.
27. El i-a spus: Fratele tău a venit, iar tatăl tău, pentru că l-a recăpătat sănătos, a tăiat viţelul cel îngrăşat.
28. Dar el s-a mâniat şi nu voia să intre. Însă tatăl său a ieşit şi-l ruga stăruitor.
29. El i-a răspuns tatălui său: Iată, de atâţia ani te slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta. Dar mie nu mi-ai dat niciodată măcar un ied ca să mă distrez cu prietenii mei.
30. Însă, când a venit acest fiu al tău care şi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai tăiat pentru el viţelul cel îngrăşat.
31. Atunci, el i-a spus: Fiule, tu eşti cu mine totdeauna şi toate ale mele sunt ale tale.
32. Dar trebuia să sărbătorim şi să ne bucurăm pentru că acest frate al tău era mort şi a revenit la viaţă, era pierdut şi a fost găsit!
| 
