1. Pentru ce nu păzeşte Cel Atotputernic vremurile de judecată şi de ce nu văd cei ce-L cunosc zilele Lui de pedeapsă?
2. Sunt unii care mută hotarele, fură turmele şi le pasc;
3. iau măgarul orfanului, iau zălog vaca văduvei;
4. îmbrâncesc din drum pe cei lipsiţi, silesc pe toţi nenorociţii din ţară să se ascundă.
5. Şi aceştia, ca măgarii sălbatici din pustiu, ies dimineaţa la lucru să caute hrană, şi în pustiu trebuie să caute pâine pentru copiii lor.
6. Taie nutreţul care a mai rămas pe câmp, culeg ciorchinii rămaşi pe urma culegătorilor în via celui nelegiuit.
7. Îi apucă noaptea în umezeală, fără îmbrăcăminte, fără învelitoare împotriva frigului.
8. Îi pătrunde ploaia munţilor, şi, neavând alt adăpost, se ghemuiesc lângă stânci.
9. Aceia smulg pe orfan de la ţâţă, iau zălog tot ce are săracul.
10. Şi săracii umblă goi de tot, fără îmbrăcăminte, strâng snopii şi-s flămânzi;
11. în grădinile nelegiuitului ei fac untdelemn, calcă teascul şi le este sete;
12. în cetăţi se aud vaietele celor ce mor, sufletul celor răniţi strigă… Şi Dumnezeu nu ia seama la aceste mişelii!
13. Alţii sunt vrăjmaşi ai luminii, nu cunosc căile ei, nu umblă pe cărările ei.
14. Ucigaşul se scoală în revărsatul zorilor, ucide pe cel sărac şi lipsit, şi noaptea fură.
15. Ochiul preacurvarului pândeşte amurgul: "Nimeni nu mă va vedea", zice el, şi îşi pune o maramă pe faţă.
16. Noaptea sparg casele, ziua stau închişi; se tem de lumină.
17. Pentru ei, dimineaţa este umbra morţii, şi când o văd, simt toate spaimele morţii.
18. Dar nelegiuitul alunecă uşor pe faţa apelor, pe pământ n-are decât o parte blestemată şi niciodată n-apucă pe drumul celor vii!
19. Cum sorb seceta şi căldura apele zăpezii, aşa înghite Locuinţa morţilor pe cei ce păcătuiesc.
20. Pântecele mamei îl uită, viermii se ospătează cu el, nimeni nu-şi mai aduce aminte de el! Nelegiuitul este sfărâmat ca un copac,
21. el, care pradă pe femeia stearpă şi fără copii, el care nu face niciun bine văduvei!…
22. Şi totuşi Dumnezeu, prin puterea Lui, lungeşte zilele celor silnici, şi iată-i în picioare când nu mai trăgeau nădejde de viaţă;
23. El le dă linişte şi încredere, are privirile îndreptate spre căile lor.
24. S-au ridicat; şi într-o clipă nu mai sunt, cad, mor ca toţi oamenii, sunt tăiaţi ca spicele coapte.
25. Nu este aşa? Cine mă va dovedi de minciună, cine-mi va nimici cuvintele mele?"
| 
