1. Dupăce am scăpat de primejdie, am aflat că ostrovul se chema Malta.
2. Barbarii ne-au arătat o bunăvoinţă puţin obicinuită; ne-au primit pe toţi la un foc mare, pe care-l aprinseseră din pricină că ploua, şi se lăsase un frig mare.
3. Pavel strînsese o grămadă de mărăcini, şi-i pusese pe foc; o năpîrcă a ieşit afară din pricina căldurii, şi s-a lipit de mîna lui.
4. Barbarii, cînd au văzut năpîrca spînzurată de mîna lui, au zis unii către alţii: „Cu adevărat omul acesta este un ucigaş, căci ,Dreptatea` nu vrea să-l lase să trăiască, măcar că a fost scăpat din mare.”
5. Pavel a scuturat năpîrca în foc, şi n-a simţit niciun rău.
6. Oamenii aceia se aşteptau să-l vadă umflîndu-se sau căzînd deodată mort; dar, dupăce au aşteptat mult, şi au văzut că nu i se întîmplă niciun rău, şi-au schimbat părerea, şi ziceau că este un zeu.
7. În împrejurimi erau moşiile mai marelui ostrovului, numit Publius. El ne-a primit şi ne-a ospătat cu cea mai mare bunăvoinţă trei zile.
8. Tatăl lui Publius zăcea atunci în pat, bolnav de friguri şi de urdinare. Pavel s-a dus la el, s-a rugat, a pus mînile peste el, şi l-a vindecat.
9. Atunci au venit şi ceilalţi bolnavi din ostrovul acela, şi au fost vindecaţi.
10. Ni s-a dat mare cinste; şi, la plecarea noastră cu corabia, ne-au dat tot ce ne trebuia pentru drum.”
11. După o şedere de trei luni, am pornit cu o corabie din Alexandria, care iernase în ostrov şi care purta semnul Dioscurilor.
12. Am ajuns la Siracusa, şi am rămas acolo trei zile.
13. De acolo, am mers înainte pe lîngă coastă, şi am venit la Regio; iar a doua zi, fiindcă sufla vîntul de miazăzi, după două zile, am venit la Puzole,
14. unde am dat peste nişte fraţi, cari ne-au rugat să mai rămînem şapte zile cu ei. Şi aşa am ajuns la Roma.
15. Din Roma ne-au ieşit înainte, pînă în „Forul lui Apiu”, şi pînă la „Cele trei Cîrciumi”, fraţii, cari auziseră despre noi. Cînd i-a văzut Pavel, a mulţămit lui Dumnezeu, şi s-a îmbărbătat.
16. Cînd am ajuns la Roma, sutaşul a dat pe cei întemniţaţi căpitanului străjerilor palatului, iar lui Pavel i s-a îngăduit să rămînă într-un loc deosebit cu un ostaş care-l păzea.
17. După trei zile, Pavel a chemat pe mai marii Iudeilor; şi, cînd s-au adunat, le-a zis: „Fraţilor, fără să fi făcut ceva împotriva norodului sau obiceiurilor părinţilor noştri, am fost băgat la închisoare în Ierusalim, şi de acolo am fost dat în mînile Romanilor.
18. Dupăce m-au supus la cercetare, ei aveau de gînd să-mi dea drumul, pentrucă nu era în mine nici o vină vrednică de moarte.
19. Dar Iudeii s-au împotrivit, şi am fost silit să cer să fiu judecat de Cezar, fără să am dealtfel niciun gînd să pîrăsc neamul meu.
20. De aceea, v-am chemat să vă văd, şi să vorbesc cu voi; căci din pricina nădejdii lui Israel port eu acest lanţ.”
21. Ei i-au răspuns: „Noi n-am primit din Iudea nici o scrisoare cu privire la tine, şi n-a venit aici nici un frate, care să fi spus sau să fi vorbit ceva rău despre tine.
22. Dar am vrea să auzim părerea ta, pentrucă ştim că partida aceasta pretutindeni stîrneşte împotrivire.”
23. I-au hotărît o zi, şi au venit mai mulţi la locuinţa lui. Pavel le-a vestit Împărăţia lui Dumnezeu, le-a adus dovezi, şi a căutat să-i încredinţeze, prin Legea lui Moise şi prin Prooroci, despre lucrurile privitoare la Isus. Vorbirea ţinea de dimineaţă pînă seara.
24. Unii au crezut ce le spunea el, iar alţii n-au crezut.
25. Fiindcă ei au plecat acasă în neînţelegere unii cu alţii, Pavel n-a adăugat decît aceste vorbe: „Bine a spus Duhul Sfînt prin proorocul Isaia către părinţii voştri,
26. cînd a zis: ,Du-te la poporul acesta, şi zi-i: „Veţi auzi cu urechile voastre, şi nu veţi înţelege; cu ochii voştri veţi privi, şi nu veţi vedea.
27. Căci inima acestui norod s-a împietrit; ei aud greu cu urechile, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec.”
28. Să ştiţi dar că mîntuirea aceasta a lui Dumnezeu a fost trimeasă Neamurilor, şi o vor asculta.”
29. Cînd a zis aceste vorbe, Iudeii au plecat, vorbind cu aprindere între ei.
30. Pavel a rămas doi ani întregi într-o casă, pe care o luase cu chirie. Primea pe toţi cari veneau să-l vadă,
31. propovăduia Împărăţia lui Dumnezeu, şi învăţa pe oameni, cu toată îndrăzneala şi fără nicio pedică, cele privitoare la Domnul Isus Hristos
| 
