1. Păzeşte-ţi piciorul, cînd intri în Casa lui Dumnezeu, şi apropie-te mai bine să asculţi, decît să aduci jertfa nebunilor; căci ei nu ştiu că fac rău cu aceasta.
2. Nu te grăbi să deschizi gura, şi să nu-ţi rostească inima cuvinte pripite înaintea lui Dumnezeu; căci Dumnezeu este în cer, şi tu pe pămînt, de aceea să nu spui vorbe multe.
3. Căci, dacă visurile se nasc din mulţimea grijilor, prostia nebunului se cunoaşte din mulţimea cuvintelor.
4. Dacă ai făcut o juruinţă lui Dumnezeu, nu zăbovi s-o împlineşti, căci Lui nu-I plac cei fără minte; de aceea împlineşte juruinţa, pe care ai făcut-o.
5. Mai bine să nu faci nicio juruinţă, decît să faci o juruinţă şi să n-o împlineşti.
6. Nu lăsa gura să te bage în păcat, şi nu zice înaintea trimesului lui Dumnezeu: „M-am pripit.” Pentruce să Se mînie Dumnezeu din pricina cuvintelor tale, şi să nimicească lucrarea mînilor tale?
7. Căci, dacă este deşertăciune în mulţimea visurilor, nu mai puţin este şi în mulţimea vorbelor; de aceea, teme-te de Dumnezeu.
8. Cînd vezi în ţară pe cel sărac năpăstuit şi jăfuit în numele dreptului şi dreptăţii, să nu te miri de lucrul acesta! Căci peste cel mare veghează altul mai mare, şi peste ei toţi Cel Prea Înalt.
9. Dar un folos pentru ţară în toate privinţele, este un împărat preţuit în ţară.
10. Cine iubeşte argintul, nu se satură niciodată de argint, şi cine iubeşte bogăţia multă, nu trage folos din ea. Şi aceasta este o deşertăciune!
11. Cînd se înmulţesc bunătăţile, se înmulţesc şi ceice le papă: şi ce folos mai are din ele stăpînul lor decît că le vede cu ochii?
12. Dulce este somnul lucrătorului, fie că a mîncat mult, fie că a mîncat puţin; dar pe cel bogat nu-l lasă îmbuibarea să doarmă.
13. Este un mare rău, pe care l-am văzut supt soare: avuţii păstrate spre nefericirea stăpînului lor.
14. Dacă se perd aceste bogăţii prin vreo întîmplare nenorocită, şi el are un fiu, fiului nu-i rămîne nimic în mîni.
15. Cum a ieşit de gol din pîntecele mamei sale, din care a venit, aşa se întoarce, şi nu poate să ia nimic în mînă din toată osteneala lui.
16. Şi acesta este un mare rău, anume că se duce cum venise; şi ce folos are el că s-a trudit în vînt?
17. Ba încă, toată viaţa lui a mai trebuit să mănînce cu necaz, şi a avut multă durere, grijă şi supărare.
18. Iată ce am văzut: este bine şi frumos ca omul să mănînce şi să bea, şi să trăiască bine în mijlocul muncii lui, cu care se trudeşte supt soare, în toate zilele vieţii lui, pe cari i le-a dat Dumnezeu; căci aceasta este partea lui.
19. Dar dacă a dat Dumnezeu cuiva avere şi bogăţii, şi i-a îngăduit să mănînce din ele, să-şi ia partea lui din ele, şi să se bucure în mijlocul muncii lui, acesta este un dar dela Dumnezeu.
20. Căci nu se mai gîndeşte mult la scurtimea zilelor vieţii lui, de vreme ce Dumnezeu îi umple inima de bucurie.
| 
