1. Avraam era bătrîn, înaintat în vîrstă; şi Domnul binecuvîntase pe Avraam în orice lucru.
2. Avraam a zis celui mai bătrîn rob din casa lui, care era îngrijitorul tuturor averilor lui: „Pune-ţi te rog, mîna subt coapsa mea;
3. şi te voi pune să juri, pe Domnul, Dumnezeul cerului şi Dumnezeul pămîntului, că nu vei lua fiului meu o nevastă dintre fetele Cananiţilor, în mijlocul cărora locuiesc,
4. ci te vei duce în ţara şi la rudele mele să iei nevastă fiului meu Isaac.”
5. Robul i-a răspuns: „Poate că femeia n-are să vrea să mă urmeze în ţara aceasta; va trebui să duc oare pe fiul tău în ţara de unde ai ieşit tu?”
6. Avraam i-a zis: „Să nu care cumva să duci pe fiul meu acolo!
7. Domnul, Dumnezeul cerului, care m-a scos din casa tatălui meu şi din patria mea, care mi-a vorbit şi mi-a jurat, zicînd: „Seminţei tale voi da ţara aceasta,” va trimete pe Îngerul Său înaintea ta; şi de acolo vei lua o nevastă fiului meu.
8. Dacă femeia nu va vrea să te urmeze, vei fi dezlegat de jurămîntul acesta, pe care te pun să-l faci. Cu nici un chip să nu duci însă acolo pe fiul meu.”
9. Robul şi-a pus mîna subt coapsa stăpînului său Avraam, şi i-a jurat că are să păzească aceste lucruri.
10. Robul a luat zece cămile dintre cămilele stăpînului său, şi a plecat, avînd cu el toate lucrurile de preţ ale stăpînului său. S-a sculat, şi a plecat în Mesopotamia, în cetatea lui Nahor.
11. A lăsat cămilele să se odihnească, în genunchi, afară din cetate, lîngă o fîntînă. Era seara, pe vremea cînd ies femeile să scoată apă.
12. Şi a zis: „Doamne, Dumnezeul stăpînului meu Avraam! Te rog, dă-mi izbîndă astăzi, şi îndură-Te de stăpînul meu Avraam.
13. Iată, stau lîngă izvorul acesta de apă, şi fetele oamenilor din cetate vin să scoată apă.
14. Fă ca fata căreia îi voi zice: „Pleacă-ţi vadra, te rog, ca să beau,” şi care va răspunde: „Bea, şi am să dau de băut şi cămilelor tale,” să fie aceea, pe care ai rînduit-o Tu pentru robul Tău Isaac! Şi prin aceasta voi cunoaşte că Te-ai îndurat de stăpînul meu.”
15. Nu sfîrşise el încă de vorbit, şi-a ieşit, cu vadra pe umăr, Rebeca, fata lui Betuel, fiul Milcăi, nevasta lui Nahor, fratele lui Avraam.
16. Fata era foarte frumoasă; era fecioară, şi nici un bărbat n-avusese legături cu ea. Ea s-a pogorît la izvor, şi-a umplut vadra şi s-a suit iarăş.
17. Robul a alergat înaintea ei, şi a zis: „Dă-mi, te rog, să beau puţină apă din vadra ta.”
18. „Bea, domnul meu,” a răspuns ea. Şi s-a grăbit de a plecat vadra pe mînă, şi i-a dat să bea.
19. După ce i-a dat şi a băut de s-a săturat, a zis: „Am să scot apă şi pentru cămilele tale, pînă vor bea şi se vor sătura.”
20. A vărsat în grabă vadra în adăpătoare, şi a alergat iarăş la fîntînă ca să scoată apă; şi a scos pentru toate cămilele lui.
21. Omul o privea cu mirare şi fără să zică nimic, ca să vadă dacă Domnul a făcut să-i izbutească sau nu călătoria.
22. Cînd s-au săturat cămilele de băut, omul a luat o verigă de aur, de greutatea unei jumătăţi de siclu şi două brăţări, grele de zece sicli de aur.
23. Şi a zis: „A cui fată eşti? Spune-mi, te rog. Este loc pentru noi în casa tatălui tău, ca să rămînem peste noapte?”
24. Ea a răspuns: „Eu sînt fata lui Betuel, fiul Milcăi şi al lui Nahor.”
25. Şi i-a zis mai departe: „Avem paie şi nutreţ din belşug, şi este şi loc de găzduit peste noapte.”
26. Atunci omul a plecat capul, şi s-a aruncat cu faţa la pămînt înaintea Domnului,
27. zicînd: „Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul stăpînului meu Avraam, care n-a părăsit îndurarea şi credincioşia Lui faţă de stăpînul meu! Domnul m-a îndreptat în casa fraţilor stăpînului meu.”
28. Fata a alergat şi a istorisit mamei sale acasă cele întîmplate.
29. Rebeca avea un frate, numit Laban. Şi Laban a alergat afară la omul acela, la izvor.
30. Văzuse veriga şi brăţările în mînile sorei sale, şi auzise pe soru-sa Rebeca spunînd: „Aşa mi-a vorbit omul acela.” A venit dar la omul acela, care stătea lîngă cămile la izvor,
31. şi a zis: „Vino, binecuvîntatul Domnului! Pentruce stai afară? Am pregătit casa, şi am pregătit un loc pentru cămile.”
32. Omul a intrat în casă. Laban a pus să descarce cămilele, a dat paie şi nutreţ cămilelor şi a adus apă pentru spălat picioarele omului aceluia şi ale oamenilor cari erau cu el.
33. Apoi, i-a dat să mănînce. Dar el a zis: „Nu mănînc pînă nu voi spune ce am de spus.” „Vorbeşte!” a zis Laban.
34. Atunci el a zis: „Eu sînt robul lui Avraam.
35. Domnul a umplut de binecuvîntări pe stăpînul meu, care a ajuns la mare propăşire. I-a dat oi şi boi, argint şi aur, robi şi roabe, cămile şi măgari.
36. Sara, nevasta stăpînului meu, a născut, la bătrîneţă, un fiu stăpînului meu; şi lui i-a dat el tot ce are.
37. Stăpînul meu m-a pus să jur, şi a zis: „Să nu iei fiului meu o nevastă dintre fetele Cananiţilor, în ţara cărora locuiesc;
38. ci să te duci în casa tatălui meu şi la rudele mele, ca deacolo să iei nevastă fiului meu.”
39. Eu am zis stăpînului meu: „Poatecă femeia n-are să vrea să mă urmeze.”
40. Şi el mi-a răspuns: „Domnul, înaintea căruia umblu, va trimete pe Îngerul Său cu tine, şi-ţi va da izbîndă în călătorie, şi vei lua fiului meu o nevastă din rudele şi din casa tatălui meu.
41. Vei fi deslegat de jurămîntul pe care mi-l faci, dacă te vei duce la rudele mele; şi dacă nu ţi-o vor da, vei fi deslegat de jurămîntul pe care mi-l faci.”
42. Eu am ajuns azi la izvor, şi am zis: „Doamne, Dumnezeul stăpînului meu Avraam, dacă binevoieşti să-mi dai izbîndă în călătoria pe care o fac,
43. iată, eu stau la izvorul de apă, şi fata care va ieşi să scoată apă, şi căreia îi voi zice: „Dă-mi, te rog, să beau puţină apă din vadra ta,”
44. şi care îmi va răspunde: „Bea tu însuţi, şi voi da de băut şi cămilelor tale,” fata aceea să fie nevasta pe care a rînduit-o Domnul pentru fiul stăpînului meu!”
45. Înainte de a sfîrşi de vorbit în inima mea, iată că a ieşit Rebeca, cu vadra pe umăr, s-a coborît la izvor, şi a scos apă. Eu i-am zis: „Dă-mi să beau, te rog.”
46. Ea s-a grăbit, şi-a plecat vadra deasupra umărului, şi a zis: „Bea, şi voi da de băut şi cămilelor tale.” Am băut, şi a dat de băut şi cămilelor mele.
47. Eu am întrebat-o, şi am zis: „A cui fată eşti?” Ea a răspuns: „Sînt fata lui Betuel, fiul lui Nahor şi al Milcăi.” I-am pus veriga în nas, şi brăţările la mîni.
48. Apoi am plecat capul, m-am aruncat cu faţa la pămînt înaintea Domnului, şi am binecuvîntat pe Domnul, Dumnezeul stăpînului meu Avraam, că m-a călăuzit pe calea cea dreaptă, ca să iau pe fata fratelui stăpînului meu pentru fiul lui.
49. Acum, dacă voiţi să arătaţi bunăvoinţă şi credincioşie faţă de stăpînul meu, spuneţi-mi; dacă nu, spuneţi-mi iarăş, ca să mă îndrept la dreapta sau la stînga.”
50. Laban şi Betuel, drept răspuns, au zis: „Dela Domnul vine lucrul acesta; noi nu-ţi mai putem spune nici rău nici bine.
51. Iată, Rebeca este înaintea ta; ia-o şi du-te, ca să fie nevasta fiului stăpînului tău, cum a spus Domnul.”
52. Cînd a auzit robul lui Avraam cuvintele lor, s-a aruncat cu faţa la pămînt înaintea Domnului.
53. Şi robul a scos scule de argint, scule de aur, şi îmbrăcăminte, pe cari le-a dat Rebecii; a dat de asemenea daruri bogate fratelui său şi mamei sale.
54. După aceea, au mîncat şi au băut, el şi oamenii cari erau împreună cu el şi s-au culcat. Dimineaţa cînd s-au sculat, robul a zis: „Lăsaţi-mă să mă întorc la stăpînul meu.”
55. Fratele şi mama fetei au zis: „Fata să mai rămînă cîtva timp cu noi, măcar vreo zece zile: pe urmă, poate să plece.”
56. El le-a răspuns: „Nu mă opriţi, fiindcă Domnul mi-a dat izbîndă în călătoria mea; lăsaţi-mă să plec, şi să mă duc la stăpînul meu.”
57. Atunci ei au răspuns: „Să chemăm pe fată, şi s-o întrebăm.”
58. Au chemat dar pe Rebeca, şi i-au zis: „Vrei să te duci cu omul acesta?” „Da, vreau,” a răspuns ea.
59. Şi au lăsat pe sora lor Rebeca să plece cu doica ei, cu robul lui Avraam şi cu oamenii lui.
60. Au binecuvîntat pe Rebeca, şi i-au zis: „O, sora noastră, să ajungi mama a mii de zeci de mii, şi sămînţa ta să stăpînească cetăţile vrăjmaşilor săi!”
61. Rebeca s-a sculat, împreună cu slujnicele ei, au încălecat pe cămile, şi au urmat pe omul acela. Robul a luat pe Rebeca, şi a plecat.
62. Isaac se întorsese dela fîntîna „Lahai-Roi,” căci locuia în ţara de meazăzi.
63. Într-o seară, cînd Isaac ieşise să cugete în taină pe cîmp, a ridicat ochii, şi s-a uitat; şi iată că veneau nişte cămile.
64. Rebeca a ridicat şi ea ochii, a văzut pe Isaac, şi s-a dat jos de pe cămilă.
65. Şi a zis robului: „Cine este omul acesta, care vine înaintea noastră pe cîmp?” Robul a răspuns: „Este stăpînul meu!” Atunci ea şi-a luat măhrama, şi s-a acoperit.
66. Robul a istorisit lui Isaac toate lucrurile pe cari le făcuse.
67. Isaac a dus pe Rebeca în cortul mamei sale Sara; a luat pe Rebeca, ea a fost nevasta lui, şi el a iubit-o. Astfel a fost mîngîiat Isaac pentru pierderea mamei sale.
| 
