Isaia, Chapter 26

1. În ziua aceea, se va cînta următoarea cîntare în ţara lui Iuda: „Avem o cetate tare; Dumnezeu ne dă mîntuirea ca ziduri şi întăritură.    2. Deschideţi porţile, ca să intre neamul cel neprihănit şi credincios.    3. Celui cu inima tare, Tu-i chezăşluieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine.    4. Încredeţi-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stînca veacurilor.    5. El a răsturnat pe ceice locuiau pe înălţimi, El a plecat cetatea îngîmfată; a doborît-o la pămînt, şi a aruncat-o în ţărînă.    6. Ea este călcată în picioare, în picioarele săracilor, supt paşii celor obijduiţi.    7. Calea dreptului este neprihănirea; Tu, care eşti fără prihană, netezeşti cărarea dreptului.    8. De aceea Te aşteptăm, Doamne, şi pe calea judecăţilor Tale; sufletul nostru suspină după Numele Tău şi după pomenirea Ta.    9. Sufletul meu Te doreşte noaptea, şi duhul meu Te caută înlăuntrul meu. Căci, cînd se împlinesc judecăţile Tale pe pămînt, locuitorii lumii învaţă dreptatea.    10. Dacă ierţi pe cel rău, el totuş nu învaţă neprihănirea, se dedă la rău în ţara în care domneşte neprihănirea, şi nu caută la măreţia Domnului.    11. Doamne, mîna Ta este puternică: ei n-o zăresc! Dar vor vedea rîvna Ta pentru poporul Tău, şi vor fi ruşinaţi; va arde focul pe vrăjmaşii Tăi.    12. Dar nouă, Doamne, Tu ne dai pace, căci tot ce facem noi, Tu împlineşti pentru noi.    13. Doamne, Dumnezeul nostru, alţi stăpîni afară de Tine au stăpînit peste noi, dar acum numai pe Tine, şi numai Numele Tău îl chemăm.    14. Ceice sînt morţi acum nu vor mai trăi, sînt nişte umbre, şi nu se vor mai scula; căci Tu i-ai pedepsit, i-ai nimicit, şi le-ai şters pomenirea.    15. Înmulţeşte poporul, Doamne! Înmulţeşte poporul, arată-Ţi slava; dă înapoi toate hotarele ţării.    16. Doamne, ei Te-au căutat, cînd erau în strîmtorare; au început să se roage, cînd i-ai pedepsit.    17. Cum se svîrcoleşte o femeie însărcinată, gata să nască, şi cum strigă ea în mijlocul durerilor ei, aşa am fost noi, departe de Faţa Ta, Doamne!    18. Am zămislit, am simţit dureri, şi, cînd să naştem, am născut vînt: ţara nu este mîntuită, şi locuitorii ei nu sînt născuţi.    19. Să învie dar morţii Tăi! Să se scoale trupurile mele moarte!-Treziţi-vă şi săriţi de bucurie, ceice locuiţi în ţărînă! Căci roua Ta este o rouă dătătoare de viaţă, şi pămîntul va scoate iarăş afară pe cei morţi.”    20. „Du-te, poporul meu, intră în odaia ta, şi încuie uşa după tine; ascunde-te cîte-va clipe, pînă va trece mînia!    21. Căci iată, Domnul iese din locuinţa Lui, să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pămîntului; şi pămîntul va da sîngele pe faţă, şi nu va mai acoperi uciderile.