1. În vremea aceea, cîrmuitorul Irod, a auzit vorbindu-se despre Isus;
2. şi a zis slujitorilor săi: „Acesta este Ioan Botezătorul! A înviat din morţi, şi deaceea se fac minuni prin el.”
3. Căci Irod prinsese pe Ioan, îl legase şi-l pusese în temniţă, din pricina Irodiadei, nevasta fratelui său Filip;
4. pentrucă Ioan îi zicea: „Nu-ţi este îngăduit s-o ai de nevastă.”
5. Irod ar fi vrut să-l omoare, dar se temea de norod, pentrucă norodul privea pe Ioan ca pe un prooroc.
6. Dar, cînd se prăznuia ziua naşterii lui Irod, fata Irodiadei a jucat înaintea oaspeţilor, şi a plăcut lui Irod.
7. Deaceea i-a făgăduit cu jurămînt că îi va da orice va cere.
8. Îndemnată de mamă-sa, ea a zis: „Dă-mi aici, într-o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul!”
9. Împăratul s-a întristat; dar din pricina jurămintelor sale, şi de ochii celor ce şedeau la masă împreună cu el, a poruncit să i-l dea.
10. Şi a trimes să taie capul lui Ioan în temniţă.
11. Capul a fost adus într-o farfurie, şi dat fetei, care l-a dus la mamă-sa.
12. Ucenicii lui Ioan au venit de i-au luat trupul, l-au îngropat, şi s-au dus de au dat de ştire lui Isus.
13. Isus, cînd a auzit vestea aceasta, a plecat de acolo într-o corabie, ca să Se ducă singur la o parte, într-un loc pustiu. Noroadele, cînd au auzit lucrul acesta, au ieşit din cetăţi şi s-au luat după El pe jos.
14. Cînd a ieşit din corabie, Isus a văzut o gloată mare, I s-a făcut milă de ea, şi a vindecat pe cei bolnavi.
15. Cînd s-a înserat, ucenicii s-au apropiat de El, şi I-au zis: „Locul acesta este pustiu, şi vremea iată că a trecut; dă drumul noroadelor să se ducă prin sate să-şi cumpere de mîncare.”
16. „N-au nevoie să plece”, le-a răspuns Isus; „daţi-le voi să mănînce.”
17. Dar ei I-au zis: „N-avem aici decît cinci pîni şi doi peşti.”
18. Şi El le-a zis: „Aduceţi-i aici la Mine.”
19. Apoi a poruncit noroadelor să şadă pe iarbă, a luat cele cinci pîni şi cei doi peşti, Şi-a ridicat ochii spre cer, a binecuvîntat, a frînt pînile şi le-a dat ucenicilor, iar ei le-au împărţit noroadelor.
20. Toţi au mîncat şi s-au săturat; şi s-au ridicat douăsprezece coşuri pline cu rămăşiţele de fărămituri.
21. Ceice mîncaseră, erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii.
22. Îndată după aceea, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie, şi să treacă înaintea Lui de partea cealaltă, pînă va da drumul noroadelor.
23. După ce a dat drumul noroadelor, S-a suit pe munte să Se roage, singur la o parte. Se înoptase, şi El era singur acolo.
24. În timpul acesta, corabia era învăluită de valuri în mijlocul mării; căci vîntul era împotrivă.
25. Cînd se îngîna ziua cu noaptea (Greceşte: în a patra strajă.), Isus a venit la ei, umblînd pe mare.
26. Cînd L-au văzut ucenicii umblînd pe mare, s-au spăimîntat, şi au zis: „Este o nălucă!” Şi de frică au ţipat.
27. Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniţi, Eu sînt; nu vă temeţi!”
28. „Doamne”, I-a răspuns Petru, „dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape.”
29. „Vino!” i-a zis Isus. Petru s-a coborît din corabie, şi a început să umble pe ape ca să meargă la Isus.
30. Dar, cînd a văzut că vîntul era tare, s-a temut; şi fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!”
31. Îndată, Isus a întins mîna, l-a apucat, şi i-a zis: „Puţin credinciosule, pentruce te-ai îndoit?”
32. Şi după ce au intrat în corabie, a stat vîntul.
33. Ceice erau în corabie, au venit de s-au închinat înaintea lui Isus, şi I-au zis: „Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!”
34. După ce au trecut marea, au venit în ţinutul Ghenezaretului.
35. Oamenii din locul acela, cari cunoşteau pe Isus, au trimes să dea de ştire în toate împrejurimile, şi au adus la El pe toţi bolnavii.
36. Bolnavii îl rugau să le dea voie numai să se atingă de poala hainei Lui. Şi toţi cîţi s-au atins, s-au vindecat.
| 
