1. (Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al lui David.) Doamne, în Tine mă încred: să nu fiu dat de ruşine niciodată. Izbăveşte-mă, în dreptatea Ta!
2. Pleacă-Ţi urechea spre mine, grăbeşte de-mi ajută! Fii pentru mine o stîncă ocrotitoare, o cetăţuie unde să-mi găsesc scăparea!
3. Căci Tu eşti Stînca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi.
4. Scoate-mă din laţul, pe care mi l-au întins vrăjmaşii. Căci Tu eşti Ocrotitorul meu!
5. În mînile Tale îmi încredinţez duhul: Tu mă vei izbăvi, Doamne, Dumnezeule adevărate!
6. Eu urăsc pe ceice se lipesc de idoli deşerţi, şi mă încred în Domnul.
7. Fă-mă să mă veselesc şi să mă bucur de îndurarea Ta, căci vezi ticăloşia mea, ştii neliniştea sufletului meu,
8. şi nu mă vei da în mînile vrăjmaşului, ci îmi vei pune picioarele la loc larg.
9. Ai milă de mine, Doamne, căci sînt în strîmtorare: faţa, sufletul, şi trupul mi s-au topit de întristare;
10. mi se sfîrşeşte viaţa în durere, şi anii în suspinuri. Mi s-au sleit puterile din pricina fărădelegii mele, şi-mi putrezesc oasele!
11. Din pricina protivnicilor mei, am ajuns de ocară, de mare ocară pentru vecinii mei, şi de groază pentru prietenii mei; ceice mă văd pe uliţă, fug de mine.
12. Sînt uitat de inimi ca un mort, am ajuns ca un vas sfărîmat.
13. Aud vorbele rele ale multora, văd spaima care domneşte împrejur, cînd se sfătuiesc ei împreună împotriva mea, şi uneltesc să-mi ia viaţa.
14. Dar eu mă încred în Tine, Doamne, şi zic: „Tu eşti Dumnezeul meu!”
15. Soarta mea este în mîna Ta; scapă-mă de vrăjmaşii şi de prigonitorii mei!
16. Fă să lumineze Faţa Ta peste robul Tău, scapă-mă, prin îndurarea Ta!
17. Doamne, să nu rămîn de ruşine cînd Te chem. Ci să rămînă de ruşine cei răi, şi ei să se pogoare muţi în locuinţa morţilor!
18. Să amuţească buzele mincinoase, cari vorbesc cu îndrăzneală, cu trufie şi dispreţ împotriva celui neprihănit!
19. O, cît de mare este bunătatea Ta, pe care o păstrezi pentru cei ce se tem de Tine, şi pe care o arăţi celor ce se încred în Tine, în faţa fiilor oamenilor!
20. Tu îi ascunzi, la adăpostul Feţei Tale, de cei ce-i prigonesc, îi ocroteşti în cortul Tău de limbile-cari-i clevetesc.
21. Binecuvîntat să fie Domnul, căci Şi-a arătat în chip minunat îndurarea faţă de mine: parc-aş fi fost într-o cetate întărită.
22. În pornirea mea nechibzuită, ziceam: „Sînt izgonit dinaintea Ta!” Dar Tu ai auzit glasul rugăciunilor mele, cînd am strigat spre Tine.
23. Iubiţi dar pe Domnul, toţi cei iubiţi de El. Căci Domnul păzeşte pe cei credincioşi, şi pedepseşte aspru pe cei mîndri.
24. Fiţi tari, şi îmbărbătaţi-vă inima, toţi cei ce nădăjduiţi în Domnul!
| 
